..ADORMITII --NU ÎNCERCA SĂ-I TREZEȘTI... DEVIN FEROCE
Cei mai mulți oameni sunt "adormiți" care nu doresc să se trezească din somnul lor voluptuos... sau chiar din coșmaruri.
Socrate credea cu optimism că toți oamenii aspiră la bine și că, dacă fac răul, o fac din ignoranță, dar că ar fi suficient să-i lămurim asupra greșelii lor pentru a le permite să se pocăiască.Ar fi foarte frumos și, în plus, foarte simplu, dacă lucrurile ar sta într-adevăr așa; dar, din păcate, există numeroase indicii care sugerează că o astfel de teorie este falsă.
Adevărul este că, cu cât observi mai mult comportamentul ființelor umane, cu atât mai mult ajungi să recunoști că majoritatea covârșitoare a acestora sunt niște adormiți, care nu vor să se trezească din somnul lor voluptuos, nici măcar din coșmaruri; care vor să continue să doarmă, în ciuda tuturor, chiar dacă casa în care locuiesc ia foc; care nu simt nici un fel de recunoștință față de cei care încearcă să-i trezească, ci, dimpotrivă, nutresc o ură implacabilă față de ei, ca și cum ar fi cei mai mari dușmani ai lor, în timp ce îi onorează și îi aplaudă pe făcătorii de prostii ticăloase care le favorizează somnul și visarea.
Pentru acea mică minoritate de treziți, care încep să-și dea seama de caracterul iluzoriu al lumii în care trăim și de caracterul rizibil, dacă nu de-a dreptul periculos, al majorității lucrurilor care stârnesc mulțumirea și dorința de imitație a celor mai mulți, problema se pune în acești termeni: ce să faci într-un context de visare generalizată, de ură față de adevăr, de resentiment față de orice voce care este în afara corului?
Cum să eviți trenul care, condus de un mecanic nebun și încărcat de somnambuli, este pe cale să se năpustească asupra celor care sunt treji, dar nu pot acționa pe întrerupătoare, pentru a-i abate graba nebună?
Și, din nou, este legitim ca cel trezit să încerce să le impună adevărul celor adormiți, dacă aceștia preferă, în schimb, o lume de minciuni; este corect să încerce să-i convingă, să-i convertească, să-i facă să se pocăiască, dacă ceea ce vor ei este exact opusul?
Desigur, grădinarul obișnuiește să smulgă buruienile care îi invadează grădina; dar lumea nu este o grădină și orice viziune asupra lumii are dreptul de a subzista în ea: chiar și cea care pare în mod evident eronată. Suprimarea opiniilor eronate nu este sarcina celui care s-a trezit, ci, în orice caz, de a oferi tuturor instrumentele necesare pentru a evalua ceea ce este corect și ceea ce este greșit: după aceea, fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea pentru calea pe care intenționează să o urmeze.
Nimeni nu poate fi obligat să fie virtuos; nimeni nu poate fi obligat să caute adevărul dacă nu-l dorește și dacă îi preferă minciuna.
Pe de altă parte, este cert că, în acel moment, se pune problema supraviețuirii celui care crede că s-a trezit și care se găsește în permanență expus la șocurile și agresiunile celorlalți, adică ale celor adormiți: iar agresiunile cele mai amenințătoare sunt tocmai cele ale celor adormiți care au fost treziți cu forța pentru a fi iluminați.
Este o chestiune de supraviețuire.
Istoria ne oferă mult prea multe exemple de înțelepți care au fost răstigniți de o mulțime care nu dorea să fie luminată, care dorea să trăiască în continuare în întuneric. Iar societatea modernă de masă este societatea orbilor și a celor adormiți prin excelență: este apogeul actualei Kali Yuga, al Epocii Întunecate din ciclul evenimentelor cosmice.
Prin urmare, dacă nu dorește să meargă până la martiriu - și există, fără îndoială, idealuri care merită urmărite până la martiriu -, cel trezit este condus să se întrebe despre sensul vieții sale în societate și despre modul în care ar trebui să gestioneze relația cu semenii săi.
Într-adevăr, nimeni nu este dispus să își schimbe viziunea asupra lumii sau să lucreze serios asupra lui însuși, decât pe baza unei nevoi interioare profunde și sincere; iar aceasta din urmă nu poate veni niciodată de la un agent extern, decât în coincidență cu un impuls interior.
Ceea ce vrem să spunem este că oamenii sunt dispuși să facă un salt calitativ în evoluția lor spirituală doar dacă și atunci când se hotărăsc să conștientizeze problema, adică, în general, atunci când își dau seama nu doar că sunt nemulțumiți de viața lor actuală - ceea ce se întâmplă multora - ci și că sunt dispuși să se pună pe ei înșiși înșiși în pericol pentru a ieși din impasul în care se află.
În acel stadiu, și numai în acel stadiu, un eveniment extern poate acționa ca un detonator al crizei lor benefice și poate grăbi o conștientizare: poate fi o întâlnire cu o persoană bună și înțeleaptă, sau cu o carte, sau cu o situație neobișnuită și stimulantă (poate chiar una negativă, cum ar fi o boală sau o despărțire de o persoană dragă).
În schimb, dacă nu a sosit timpul și persoana nu este încă pregătită, niciun înțelept, nicio carte și nicio situație stimulatoare nu ar putea declanșa o evoluție spirituală; așa cum spune cartea Eclesiastul, există un timp pentru toate: să vorbești și să taci, să dormi și să te trezești, să trăiești și să mori. Și așa cum natura fizică nu face salturi, același lucru se poate spune și despre viața sufletului: procesul său evolutiv nu poate fi forțat.
Aceasta este, de fapt, eroarea de bază a tuturor revoluțiilor politice și sociale: să crezi că lumea poate deveni mai bună odată ce o formulă este înțeleasă și pusă în practică, indiferent de viața interioară a oamenilor. Dar dacă nu există o evoluție spirituală, nicio formulă, oricât de perfectă ar fi în teorie, nu se va dovedi capabilă să facă lumea mai bună; dimpotrivă, istoria este plină de exemple de formule ideale care s-au transformat în instrumente teribile de opresiune și răutate, fiind în mâinile unor oameni care nu au știut să facă nicio evoluție interioară.
Pentru persoana care este dispusă să se deschidă, să se implice, să evolueze spiritual, viața oferă oportunități nesfârșite de îmbunătățire, cu condiția să știe să le vadă.
O tulburare fizică, de exemplu, este cu siguranță un semnal: un semnal pe care corpul nostru ni-l trimite și care conține informații valoroase despre lipsa de armonie din viața noastră. În ultimă instanță, orice tulburare fizică poate fi urmărită până la dimensiunea spirituală; și este cu adevărat deconcertant să vezi cum marea majoritate a ființelor umane ignoră problema, străduindu-se să reducă la tăcere simptomul - adică semnalul de alarmă - în loc să meargă în căutarea problemei mai profunde pe care corpul a semnalat-o.
Mai rău, dacă tulburarea persistă, mulți oameni se bazează orbește pe medicamente și medici, ca și cum medicamentele și medicii ar putea înlocui conștientizarea necesară a problemei lor; și aceiași oameni care deleagă astfel protecția sănătății lor, semnând un act de schimb în alb cu aparatul oficial de sănătate, sunt apoi cei care cer să se ocupe personal și până în cel mai mic detaliu de lucruri absolut banale și secundare, cum ar fi alegerea noului model de mașină pe care să o cumpere sau operația estetică pentru mărirea sânilor.
Un alt exemplu al acestei tendințe de a delega chestiuni cu adevărat relevante către agenții externe este oferit de politică. Marea majoritate a oamenilor nu se informează în mod adecvat despre ceea ce ține de această sferă și preferă să semneze un bilet la ordin în alb partidelor, care își trimit oamenii de încredere în parlament, o legiune de "yes-men" cu sprijin flexibil, executanți fideli ai directivelor primite de la secretariatele lor.
Un argument similar poate fi adus pentru administrația publică. Rezultatul este că primarii și consilierii noștri, care se mișcă în sfera cantitativului și a ceea ce are un grad ridicat de vizibilitate (indiferent de eficiența sa), sunt cu greu capabili să conceapă soluții inovatoare la problemele cu care se confruntă.
Un om important din administrația provincială, în prezent ministru, a propus cu ceva timp în urmă să remedieze numărul mare de accidente mortale din nopțile de sâmbătă prin tăierea a mii de platani de-a lungul unui drum provincial istoric: ca și cum problema ar fi fost a platanilor (care, apropo, au și ei dreptul la viață) și nu a unui stil de viață greșit și a lipsei de responsabilitate din partea multor tineri.
Dar să ne întoarcem la problema celui care s-a trezit și care trebuie să se confrunte, în fiecare zi, cu o mulțime de somnambuli, care se mișcă periculos și reacționează agresiv dacă cineva încearcă să-i trezească și să-i facă responsabili.
Julius Evola a sugerat că, în vremuri de Kali Tuga, singurul lucru care trebuie făcut este să înveți să "călărești tigrul": adică, în loc să te opui frontal unei situații negative generalizate, să profiți de curent, să procedezi astfel încât să nu primești prea multe daune și chiar să poți să întorci în favoarea ta chiar caracteristicile acestei situații, pentru a păstra binele interior.
Oricum ar fi, fie că învață să călărească tigrul, fie că se obișnuiește să se lase dus de val, cel trezit este pe deplin conștient că nu este un supraom și că el singur nu poate schimba o anumită situație din societatea în care trăiește.
Ce ar trebui să facă, atunci?
Este foarte simplu.
În primul rând, va trebui să continue să lucreze neîncetat asupra lui însuși, pentru că propria evoluție spirituală este o sarcină care nu se termină niciodată și care devine din ce în ce mai solicitantă pe măsură ce se intră în ea.
În al doilea rând, să ofere - în măsura posibilităților sale - o perspectivă diferită celor din jurul său care par deschiși la schimbare, dar fără să se amăgească că îi va vedea schimbându-se peste noapte și fără să aștepte recunoștință sau prietenie, ci, dimpotrivă, luând în calcul un anumit grad de neînțelegere, dacă nu chiar ostilitate deschisă.
În orice caz, el știe că lucrurile se întâmplă atunci când a sosit momentul să se întâmple: nu cu un minut înainte, nici cu un minut după.
Aici se află armonia întregului: totul este așa cum ar trebui să fie și că acele lucruri care ne par negative sunt, de fapt, doar în măsura în care nu suntem capabili să le transformăm într-o oportunitate de creștere și perfecționare.
Cu alte cuvinte, dizarmonia este în noi, nu în creație; este responsabilitatea noastră pentru că nu suntem suficient de evoluați pentru a gestiona în mod responsabil și profitabil oportunitățile pe care viața ni le oferă, oricât de nepoliticos s-ar prezenta uneori sub forma unor evenimente dureroase.
Prin urmare, cel trezit este cel care, la un moment dat, decide să profite de oportunitățile pe care i le oferă viața pentru a reintra în posesia lui însuși, pentru a redeveni adevăratul protagonist al propriei voințe și acțiuni. El este cel care decide să nu mai dea altora delegația în alb a ceea ce îl privește personal, să asculte semnele și să învețe să recunoască avertismentele.
Lumea este plină de semne, viața este plină de avertismente. Se poate spune că nu există persoană, situație sau eveniment pe care îl întâlnim pe drumul nostru pământesc care să nu constituie semne, indicații, sugestii sau stimuli.
Totul ne vorbește, dacă suntem dispuși să ascultăm; dar, desigur, pentru a putea face acest lucru, trebuie mai întâi să învățăm să tăcem. Prea multe zgomote inutile, în afara și în interiorul nostru, ne împiedică să auzim esențialul; cacofonia de zgomote inutile și dizarmonice ne împiedică să auzim și să ne bucurăm de concertul magnific al Ființei.
Atâta timp cât continuăm să dormim, urechile noastre sunt închise la armonia Ființei și ochii noștri sunt închiși la splendoarea ei.
Să învățăm să ne deschidem ochii și urechile, să începem să ne trezim: pentru noi, cei care suntem cufundați în somn, mai este încă lumină de ziuă.
Singura lumină a zilei este cea care ne găsește treji, pregătiți , dornici să o primim în noi ,,
SURSA:
Adevărul ne face liberi
IPOTEZA Cei
adormiți sunt hibrizii, creați intenționat, fără să știe și incapabili
să realizeze nimic, pentru că așa au fost creați și programați. Acum mii
de ani.
t.me/LaVeritaCiRendeLiberiAdvanced/2733
PRINCIPIILE LUCRULUI CU TINE
1) Dezvoltarea ființei umane nu este completă: ea este adormită și se poate trezi. Când adoarme, el se identifică cu mașina biologică și acționează mecanic.
2) Adevărata FIINȚĂ UMANĂ este "ființa în formă umană", adică sinele, nu o simplă mașină biologică cu o minte. Scopul mașinii este tocmai acela de a permite sinelui (adevăratul OM) să devină conștient de sine.
3) Lumea nu este exterioară, ci internă conștiinței de sine.
4) Cunoașterea legilor universale:
(a) Legea atracției
b) Legea oglinzii
c) Legea compensației
d) Simțul judecății
e) Ciclul de evoluție: de la sine, la sine și apoi înapoi la sinele conștient de sine.
f) Identificarea cu mașina biologică
5) Lucrarea:
a) Prezența în aici și acum
b) Transmutarea emoțiilor
c) Managementul progresiv al corpului fizic, emoțional și mental
d) Deschiderea inimii
e) Artă și frumusețe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.