Sindromul Raynaud (sau boala mainilor si a picioarelor reci) reprezinta o problema de circulatie a sangelui, care afecteaza extremitatile – in general degetele de la maini si picioare, obrajii, nasul, urechile si barbia – si la care sunt mai predispuse femeile cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani. Degetele capata un aspect palid la frig sau la stres, apoi devin albastrui si dupa aceea se inrosesc. De asemenea, simptomele includ senzatii de durere, amorteala, furnicaturi si disconfort continuu.
Sindromul Raynaud poate fi declansat de mai multi factori de risc, printre care si circulatia periferica deficitara, fumatul, stresul, consumul mare de alcool, consumul exagerat de cafea, sedentarismul, obezitatea sau diabetul. In tratarea acestei boli este importanta consultarea unui medic specialist si respectarea intocmai a tratamentului prescris de catre acesta. De asemenea, simptomele acestei afectiuni mai pot fi ameliorate si prin alte metode. Este important sa va pastrati corpul cald, sa limitati consumul de cafeina, sa renuntati la fumat si sa evitati – pe cat e posibil – situatiile stresante.
Simptome
Sindromul Raynaud (sau boala mainilor si a picioarelor reci) se manifesta prin contractarea brusca a arterelor mici de la nivelul membrelor superioare si inferioare, de cele mai multe ori din cauza frigului. Se poate ca simptomele sa fie resimtite si la nivelul urechilor si nasului. Din cauza fluxului scazut de sange, pielea incepe sa se albeasca in prima faza, apoi sa se invineteasca, sa se inroseasca si sa devina dureroasa. In unele situatii, Sindromul Raynaud poate sa apara in acelasi timp cu boala arteriala sau artrita reumatoida.
In afara de senzatia de raceala, pot sa apara si dureri resimtite ca niste arsuri. De asemenea, printre simptome se pot numara si paresteziile. Este important de avut in vedere faptul ca toate aceste simptome sunt reversibile, disparand atunci cand este indepartat factorul care le genereaza. In cazul in care reincalziti mainile si picioarele, sensibilitatea si coloratia revin mai repede la normal. De regula, Sindromul Raynaud afecteaza cele trei degete din mijloc.
Cauze
Sindromul Raynaud poate sa afecteze pana la 5% din populatie si este declansat de vasoconstrictia arterelor periferice. Temperaturile scazute si starile de stres sunt printre principalele cauze care provoaca aparitia acestui sindrom, fiind o afectiune ce apare intr-un procent mai mare la paciente de sex feminin cu varsta de aproximativ 15 – 20 de ani. De asemenea, persoanele care locuiesc in regiuni cu clima rece pot sa fie afectate de Sindromul Raynaud. Este o afectiune care poate sa afecteze si persoanele care au depasit varsta de 30 de ani, precum si pe acelea care au in familie rude cu Sindromul Raynaud.
Pacientii cu diabet zaharat au un nivel ridicat de zahar in sange si in urina, ceea ce favorizeaza ingustarea capilarelor si a arterelor. Din acest motiv, alimentarea cu sange a tesuturilor este afectata si se poate ajunge la declansarea simptomelor specifice Sindromului Raynaud – maini si picioare reci. Ingustarea vaselor sangvine poate sa aiba loc si pe fondul nivelului ridicat de colesterol in sange, la persoanele cu boala vasculara periferica sau artrioscleroza. Pe de alta parte, acest sindrom poate fi provocat de administrarea unor medicamente beta – blocante sau de folosirea pentru multa vreme a unor dispozitive care produc vibratii (de exemplu, drujba sau ciocanul pneumatic)
Diagnostic si tratament
Conform datelor culese de Asociatia Sindromului Raynaud, o singura persoana din zece reuseste sa se vindece de boala mainilor si picioarelor reci. Evident, nu este o veste prea buna, mai ales daca luam in calcul faptul ca se poate ajunge la complicatii destul de severe. Este adevarat, astfel de cazuri sunt destul de rare, insa exista posibilitatea sa se ajunga la necroza si leziuni tisulare. In situatii extreme, pacientii pot ajunge chiar sa isi piarda un deget sau un membru in intregime.
Diagnosticarea bolii mainilor si a picioarelor reci
Diagnosticarea Sindromului Raynaud poate fi realizata in urma mai multor etape. Prima dintre acestea o constituie examinarea fizica efectuata de medic, precum si chestionarea pacientului in legatura cu istoricul medical si cu simptomele resimtite. De asemenea, medicul va recomanda pacientului o serie de teste. Scopul acestora este de a stabili cu exactitate daca este sau nu vorba de alte afectiuni, cu simptome similare celor care apar din cauza bolii mainilor si a picioarelor reci.
Urmatoarea etapa, esentiala pentru diagnosticarea Sindromului Raynaud, este reprezentata de examinarea vaselor de sange cutanate printr-o procedura denumita capilaroscopie. In situatia in care medicul constata ca exista boli ale tesutului conjunctiv sau boli autoimune care au favorizat aparitia fenomenului Raynaud, va solicita pacientului efectuarea unor analize de sange. In procesul de diagnosticare a bolii mainilor si picioarelor reci, medicul poate recomanda si efectuarea unei investigatii pentru analiza vitezei cu care se sedimenteaza eritrocitele – investigatie care poate sa evidentieze o eventuala boala autoimuna.
Boala mainilor si a picioarelor reci – tratament
In functie de concluziile obtinute in urma diagnosticarii si de severitatea cu care se manifesta boala, se va stabili care este metoda potrivita de tratament. De asemenea, atunci cand stabilieste tratamentul, medicul va avea in vedere si daca Sindromului Raynaud ii sunt asociate si alte probleme de sanatate. In situatia in care locuiti intr-o regiune cu un climat rece, simptomele asociate Sindromului Raynaud pot sa fie ameliorate prin purtarea de incaltaminte si haine adecvate. Pentru formele severe ale bolii exista si tratament medicamentos, cu ajutorul caruia pot fi reduse episoadele de atac si se poate preveni deteriorarea tesuturilor. Acest tip de tratament este recomandat in special pentru ca dilata vasele de sange si imbunatateste circulatia sangelui.
In situatia in care boala mainilor si a picioarelor reci are un caracter sever de manifestare, se poate ca medicul specialist sa recomande tratamentul chirurgical. Operatia presupune taierea nervilor simpatici de la membrele inferioare si superioare, rezultatul fiind acela ca episoadele problematice vor fi mai putin severe si mai rare. O alta alternativa de tratament pentru boala mainilor si a picioarelor reci o reprezinta injectarea de anestezici locali. Aceasta procedura are ca scop blocarea reactivarii nervilor simpatici si trebuie sa fie reluata atunci cand simptomele nu dispar sau reapar. Chiar daca nu este considerata o problema serioasa de sanatate, Sindromul Raynaud trebuie sa fie tinut sub control prin metode de preventie si cu ajutorul unui stil de viata echilibrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.