Tratatul de la Trianon, baza juridică a funcționării Ungariei, Tratatul cu Ucraina

 

Dacă la desființarea URSS, în 1991, România ar fi pus în practică rezoluția Congresului Deputaților poporului de la Moscova din 18 - 22 decembrie 1989, de condamnare a Pactului Molotov - Ribbentrop și a consecințelor acestuia, care au fost declarate nule, precum și rezoluția Senatului SUA, din 1991, prin care țara noastră era îndreptățită să-și reia provinciile pierdute, iar Emil Constantinescu nu ar fi făcut "sacrificiul istoric" din 1997, astăzi nu ar mai fi fost nicio problemă cu canalul "Bîstroe" și nici cu problema minorității românești din Ucraina!!!

În ianuarie 1997, proaspătul președinte Emil Constantinescu, fără să discute cu cineva, a afirmat la Davos, că România este pregătită să facă "sacrificiul istoric", adică de a renunță, de bună voie și nesilită de nimeni, la teritoriile ocupate de Ucraina!

Mai mult, prin Tratatul româno-ucrainian din 1997, Adrian Severin le-a făcut cadou și Insula Șerpilor, care rămăsese României în urma tratatului de pace de la Paris din 1947, dar fusese predată Uniunii Sovietice de către Ana Pauker, în baza unui proces verbal de predare primire, act neratificat nici de Sovietul Suprem și nici de Marea Adunare Națională a României!”
.
PS. o precizare, - Tratatul cu Ucraina (semnat mai întâi la 3 mai la Kiev, şi apoi la 2 iunie 1997 la Neptun), considerat o obscenă și abjectă trădare a intereselor românilor - putea fi denunțat în 2021.
Bănuiesc că foarte puțină lume știa asta. Gunoiul de la Cotroceni putea iniția o dezbatere măcar pe tema asta. Mucles. Știm cu exactitate, după faptele lor, că Severin și Umil Constantinescu, ambii alogeni, au fost/sunt kaghebiști. După 2021, s-a confirmat și în cazul Gunoiului STASI...
.
„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părţi ale teritoriului naţional fără a fi ameninţat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 şi 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”.
Florin Constantiniu, istoric, mort.

George Roncea