O modalitate foarte eficientă de a purifica din punct de vedere
subtil energetic alimentele pe care le consumăm, mai ales acelea a căror
provenienţă nu ne este cunoscută îndeajuns, este aceea de a le
binecuvânta. În acest caz alimentele vor fi infuzate cu o energie
subtilă purificatoare, cu multă iubire şi dominanta lor energetică
vibratorie se va armoniza, fiind eliminate astfel anumite vibraţii
subtile perturbatoare, care ar putea fi transferate în trupul nostru
dacă noi am consuma acele alimente fără a le binecuvânta în prealabil.
Pentru a îmbunătăţi starea energetică a unor alimente putem de asemenea
să folosim anumite aparate care au proprietatea de a anula efectele
undelor electrice sau magnetice nocive.
Desigur, este esenţial să
urmărim totodată să ne fortificăm sistemul imunitar, prin intermediul
unor mijloace naturale. Însă, înainte de a începe un astfel de demers
armonizator este important să realizăm o acţiune prealabilă de
purificare a trupului şi să urmărim să ne dezintoxicăm periodic, într-un
mod cât mai eficient organismul.
Există numeroase plante medicinale care ne pot ajuta în această direcţie. Întrucât prin aceste dâre ale morţii (chemtrails-uri) sunt răspândite în atmosferă microorganisme patogene (bacterii, virusuri etc.) şi substanţe toxice este necesar să ne protejăm de efectele nocive ale acestora cu ajutorul plantelor de leac şi al remediilor naturale ce stimulează în mod natural imunitatea şi care totodată ajută la eliminarea din organism a substanţelor toxice, nocive, ce au fost acumulate.
Plante şi alimente cu proprietăţi depurative şi detoxifiante
Dintre
plantele autohtone româneşti care prezintă proprietăţi depurative,
detoxifiante şi neutralizatoare ale anumitor substanţe toxice, acţionând
astfel eficient în direcţia purificării organismului, enumerăm
următoarele:
Anghinare (Cynara scolymus) – frunze, Boz (Sambucus ebulus) – frunze, Brusture (Arctium lappa) – rădăcină, Căpşun (Fragaria moschata) – frunze, Captalan (Petasites hybridus) – frunze, Cătină (Hippophae rhamnoides) – fructe, Cicoare (Cichorium intybus) – partea aeriană, Coada calului (Equisetum arvense) – partea aeriană, Coada-şoricelului (Achillea millefolium) – flori, Creson (Lepidium sativum) – partea aeriană, Fumariţă (Fumaria officinalis) – partea aeriană, Genţiană (Gentiana lutea) – rădăcină, Iarba-şarpelui (Echium vulgare) – partea aeriană, Lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum) – frunze, Linariţă (Linaria officinalis) – partea aeriană, Lipicioasă (Galium aparine) – partea aeriană, Măceş (Rosa canina) – fructe, Măslin (Olea europaea) – frunze, Muşeţel (Matricaria chamomilla) – partea aeriană, Nuc (Juglans regia) – frunze, Osul-iepurelui (Ononis spinosa) – rădăcină şi partea aeriană, Păpădie (Taraxacum officinale) – frunze, Pelin (Artemisia absinthium) – partea aeriană, Rocoină (Stellaria media) – partea aeriană, Salvie (Salvia officinalis) – partea aeriană, Schinduf (Trigonella foenum-graecum) – seminţe, Soc (Sambucus nigra) – flori, Sovârv (Origanum vulgare) – partea aeriană, Trei fraţi-pătaţi (Viola tricolor) – partea aeriană, Trifoi roşu (Trifolium pratense) – flori, Urzică mare (Urtica dioica) – frunze, Viţă-de-vie (Vitis vinifera) – frunze, Volbură (Convolvulus arvensis) – partea aeriană, Zămoşiţă (Hibiscus trionum) – partea aeriană.
Această listă poate fi completată cu unele plante tradiţionale indiene, care sunt folosite de mii de ani în cadrul sistemului AYURVEDA pentru purificarea organismului: Ashwagandha (Withania somnifera) – frunze, Bhringaraj (Eclipta alba) – partea aeriană, Cardamom (Elettaria cardamomum) – seminţe, Guggul (Commiphora mukul) – răşină, Katurohini (Picrorrhiza kurroa) – rădăcină, Neem (Azadirachta indica) – frunze, Manjistha (Rubia cordifolia) – rădăcină, Sigru (Moringa oleifera) – rădăcină.
Planta Aloe (Aloe vera) – frunzele proaspete, inclusiv gelul conţinut în ele, precum şi Ceaiul verde (Camellia sinensis) – frunze, sunt de asemenea foarte bune depurative. Frunzele de Aloe pot fi consumate proaspete, eventual combinate cu puţină miere naturală, iar frunzele de Ceai verde pot fi utilizate atât sub formă de macerat, cât şi mestecate ca atare.
Pentru a putea beneficia de un efect purificator cât mai eficient este bine să urmărim să folosim în alimentaţia noastră următoarele legume cu efect depurativ: Ovăzul (Avena sativa), Andivele (Cichorium intybus), Ridichea neagră (Raphanus sativus var. niger), Fasolea verde (Phaseolus vulgaris), Morcovul (Daucus carota), Sfecla roşie (Beta vulgaris var. conditiva), Ţelina (Apium graveolens), Sparanghelul (Asparagus officinalis), Ceapa (Allium cepa), Usturoiul (Allium sativum), Castravetele (Cucumis sativus), Salata (Lactuca sativa), Gulia (Brassica oleracea subsp. caulotrapa var. gongylodes), Pătrunjelul (Petroselinum sativum). Cele mai indicate fructe cu efecte depurative sunt: Pepenele verde (Citrullus lanatus), Piersicile (Persica vulgaris), Lămâile (Citrus limon), Portocalele (Citrus sinensis), Grapefruitul (Citrus paradisii) şi Ananasul (Ananas sativus).
Fortificarea sistemului imunitar
După realizarea unei perioade de purificare a trupului cu ajutorul plantelor medicinale cu proprietăţi depurative
este necesar să urmărim să folosim plante care fortifică sistemul
imunitar. Dintre plantele autohtone româneşti care fortifică sistemul
imunitar enumerăm următoarele: Afin (Vaccinium myrtillus) – fructe şi
frunze, Angelică (Angelica archangelica) – rădăcină, Armurariu (Silybum
marianum) – fructe, Bătrâniş (Erigeron canadensis) – partea aeriană,
Brusture (Arctium lappa) – rădăcină, Busuioc (Ocimum basilicum) –
frunze, Călţunaşi (Tropaeolum majus) – frunze şi flori, Cefalofora
(Cephalophora aromatica) – partea aeriană, Cerenţel (Geum urbanum) –
rădăcină, Cimbrişor (Thymus serpyllum) – partea aeriană înflorită,
Cimbru de grădină (Satureja hortensis) – partea aeriană, Cimbru de munte
(Satureja montana) – partea aeriană, Creţuşcă (Filipendula ulmaria) –
partea aeriană, Echinacea (Echinacea purpurea) – flori, Gălbenele
(Calendula officinalis) – partea aeriană, Iarbă-mare (Inula helenium) –
rădăcină, Lichen de piatră (Cetraria islandica) – tal, Măslin (Olea
europaea) – frunze, Mentă (Mentha piperita) – partea aeriană, Nalbă mare
(Althaea officinalis) – rădăcină, Obligeană (Acorus calamus) –
rădăcină, Pelin (Artemisia absinthium) – partea aeriană, Plop negru
(Populus nigra) – muguri, Răchitan (Lithrum salicaria) – partea aeriană,
Sânziene galbene (Galium verum) – partea aeriană înflorită, Soc
(Sambucus nigra) – flori, Sovârv (Origanum vulgare) – partea aeriană,
Splinuţă (Solidago virgaurea) – vârfuri înflorite, Tuia (Thuja
occidentalis) – frunze.
Putem adăuga la această listă şi unele plante care sunt folosite în mod tradiţional în cadrul sistemului milenar AYURVEDA şi care, fiind studiate în prezent, s-a dovedit că au certe proprietăţi imunostimulente: Amalaki (Phyllanthus emblica) – fructe, Ashwagandha (Withania somnifera) – rădăcină, Atmagupta (Mucuna pruriens) – seminţe şi rădăcină, Bala (Sida cordifolia) – rădăcină, Ghimbir (Zingiber officinalis) – rădăcină, Ginseng (Panax ginseng) – rădăcină, Guggul (Commiphora mukul) – răşină, Haritaki (Terminalia chebula) – fructe, Manjistha (Rubia cordifolia) – rădăcină, Momordica (Momordica charantia) – fructe, Neem (Azadirachta indica) – frunze, Pippali (Piper longum) – seminţe, Tejapata (Cinnamomum tamala) – scoarţă, Tulsi (Ocimum sanctum) – frunze, Turmeric (Curcuma longa) – rădăcină.
Un puternic efect de fortifiere a sistemului imunitar au şi următoarele ciuperci alimentare şi terapeutice: Ciuperca de larvă chinezească (Cordyceps sinensis), Ciuperca tremurătoare aurie (Tremella mesenterica), Reishi (Ganoderma lucidum), Maitake (Grifola frondosa), Sang-hwang (Phellinus linteus), Shiitake (Lentinula edodes). De asemenea, băutura naturală preparată cu ajutorul ciupercii Kombucha şi al unor plante medicinale dintre cele enumerate anterior (atât cele cu proprietăţi depurative, cât şi cele cu proprietăţi imunostimulente) poate fi utilizată cu succes pentru efectele ei tonice şi protectoare.
Toate acestea (atât plantele, cât şi ciupercile cu efecte terapeutice) este bine să fie folosite sub formă de pulbere uscată, ce va fi administrată sublingual, de preferinţă câte un gram de pulbere de patru ori pe zi. Este preferabil ca aceste plante să fie folosite în combinaţii de minim zece plante. La modul general, cea mai bună modalitate practică de asociere a plantelor este cea în care, în amestecul respectiv să se regăsească atât plante cu proprietăţi depurative, cât şi plante cu proprietăţi imunostimulente, într-o proporţie pe cât posibil egală.
Un efect fortifiant foarte bun asupra sistemului imunitar au şi produsele apicole cum ar fi polenul, propolisul şi lăptişorul de matcă.
În ceea ce priveşte alimentaţia naturală cu rol echilibrant şi protector, consumul zilnic de fructe şi legume proaspete, cultivate în condiţii ecologice, precum şi consumul altor categorii de alimente naturale ce au un bogat conţinut în vitamine şi minerale, are un efect profund benefic asupra sistemului imunitar. Pentru a aprofunda acest subiect vă recomandăm consultarea lucrărilor Enciclopedia naturistă a vitaminelor şi Enciclopedia naturistă a elementelor minerale, de profesor yoga Gregorian Bivolaru.
Metode naturale de dezintoxicare
Pentru a realiza
o acţiune cât mai eficientă de purificare naturală a organismului este
necesar să avem mai mereu la dispoziţie cărbune vegetal activ. În
cazurile de ingestie accidentală a unor substanţe nocive sau în
situaţiile de intoxicaţie alimentară ori chimică, este bine să ştim că
putem fi ajutaţi de cărbunele vegetal activ, care are proprietatea de a
absorbi elementele periculoase, nocive, din organism şi de a le elimina
apoi pe cale intestinală, în mod natural. Cărbunele vegetal poate fi
folosit şi în unele situaţii de urgenţă, în caz de ingerare accidentală a
unor substanţe toxice, imediat după efectuarea unei spălături
stomacale. În unele zone există tipuri rare de pământ, vechi de milioane
de ani. Acestea sunt compuse din anumite tipuri de argilă, cu un
conţinut mare de minerale, deosebit de folositoare pentru menţinerea
echilibrului trupului uman. Unele tipuri de argilă conţin fosile de
diatomee (alge unicelulare microscopice, de apă dulce sau sărată, al
căror înveliş exterior s-a transformat în siliciu sau în cuarţ). Acest
element permite absorbirea metalelor grele (mercur, plumb) şi a altor
elemente, cum ar fi aluminiul sau fluorul în exces. Prafurile de argilă
de acest tip sau altele similare lor sunt utile celor care suferă de
ulcer gastric sau de leziuni ale tractului digestiv. Argila, sub formă
de pulbere uscată, poate fi dizolvată în puţină apă, obţinându-se astfel
o pastă ce poate fi aplicată pe piele, în strat subţire, întocmai ca o
cremă. Aplicarea periodică pe piele a unei paste de argilă albă, de
exemplu, poate produce efecte benefice multiple, mai ales datorită
absorbţiei toxinelor şi a impurităţilor, precum şi datorită
neutralizării acizilor ori a deşeurilor chimice ce se pot acumula în
unele ţesuturi.
Usturoiul
Usturoiul este un aliment cu numeroase
proprietăţi curative. El este un excelent vermifug, este bogat în
vitamina C şi datorită ingredientului său activ, alicina, este un
excelent potenţator al activităţii sistemului imunitar, fiind tocmai de
aceea foarte indicat să-l utilizăm mai mereu.
Uleiurile din răşină de conifere
Atât uleiul de
pin, cât şi cel de brad asigură bunăstarea alveolelor pulmonare şi
ambele permit descongestionarea plămânilor. Aceste uleiuri contribuie în
mod eficient la dizolvarea anumitor depuneri toxice care pot să apară
la nivelul sistemului respirator datorită fumului de ţigară inspirat fie
voluntar (în cazul fumătorilor), fie involuntar (în cazul celor care
sunt în nefericita ipostază de „fumători pasivi”) sau datorită inhalării
unor substanţe nocive, poluante, care pot să existe în aerul pe care
noi îl respirăm zilnic.
Pasta din frunze de coriandru
Coriandrul proaspăt
poate dizolva într-un interval scurt de timp unele depuneri dăunătoare
de metale ce pot să se producă în organismul nostru. Următoarea reţetă
simplă pe care o prezentăm în continuare are un puternic efect de
purificare a ţesuturilor. Se prepară sub forma unei paste proaspete, din
frunze de coriandru şi este excelentă ca aliment ce poate fi consumat
eventual cu pâine prăjită, cu cartofi la cuptor sau cu paste integrale.
Folosirea a cel puţin două linguriţe pe zi din această pastă, timp de
trei săptămâni, este suficientă pentru eliminarea din sânge a unor
metale toxice cum ar fi mercurul, plumbul şi aluminiul. Este util să
realizăm o astfel de cură timp de aproximativ 3 săptămâni şi apoi vom
face o pauză. Putem repeta această cură cel puţin de trei ori pe an.
Pentru prepararea pastei se folosesc 4 căţei de usturoi, care se
zdrobesc mărunt, 1/3 ceaşcă de nucă de Brazilia (care conţine seleniu),
1/3 ceaşcă de seminţe de floarea-soarelui, care conţin cisteină, 2 ceşti
de frunze proaspete de coriandru, fără tulpini. Se mai pot adăuga
frunze de pătrunjel proaspăt, pentru conţinutul lor de vitamina C. Dat
fiind faptul că această pastă se conservă bine prin refrigerare, este
preferabil să ne procurăm din timp frunzele de coriandru proaspăt,
atunci când el apare, şi să facem o cantitate suficientă de pastă pentru
tot anul. În continuare, mai adăugăm 2/3 ceaşcă de ulei de in (inul
este indicat în caz de tuse, astm, rujeolă, constipaţie, gastrite,
pecingine, abcese; are proprietăţi emoliente, laxative şi
antiinflamatorii), 4 linguri de suc de lămâie proaspăt (conţine vitamina
C) şi eventual două linguriţe de miso, produs specific japonez, obţinut
în principal din soia. Pentru prepararea acestei paste punem frunzele
de coriandru împreună cu cele de pătrunjel în mixer, adăugăm uleiul de
in şi le mixăm până când obţinem o pastă omogenă. Adăugăm apoi usturoiul
pisat, nuca de Brazilia mărunţită fin, seminţele de floarea-soarelui
zdrobite, sucul de lămâie şi miso-ul. Amestecăm din nou totul foarte
bine, până se omogenizează. Pasta obţinută se păstrează la frigider.
Băile calde cu efect purificator
Apa şi căldura
au efecte de purificare şi de relaxare care diminuează stresul şi curăţă
totodată pielea. Pentru a potenţa efectul purificator putem să adăugăm
în apa din cada de baie sare de mare, alte săruri minerale (de exemplu
sulfatul de magneziu, care tonifică muşchii), uleiuri esenţiale cu
acţiune purificatoare şi tonifiantă (ulei de bergamotă, ulei de mentă,
ulei de roiniţă, ulei de camfor etc.), pulbere de frunze de arin sau
frunze de arin proaspăt culese (care au un puternic efect
antiinflamator), frunze de mesteacăn (cu efecte purificatoare şi
febrifuge), ace de pin (ce sunt utile pentru îmbunătăţirea stării
sistemului respirator) sau pulberi din plante aromate (salvie, mentă,
roiniţă, busuioc, isop, lavandă, iarba Sfântului Ion, mătăciune etc.).
Purificarea aerului ambiant
Este indicat să
folosim, atât acasă, cât şi în locul în care lucrăm un aparat de
purificare a aerului. Generatoarele de ioni negativi sunt ideale, mai
ales dacă locuim în oraş. Dat fiind faptul că suntem înconjuraţi de
televizoare, monitoare de calculator şi alte aparate electrice, suntem
neîncetat bombardaţi cu ioni pozitivi, care contribuie la creşterea
nivelului de tensiune şi de iritare nervoasă. Este foarte bine, prin
urmare, să putem beneficia de surse generatoare de ioni negativi, pentru
a ne reface echilibrul energetic. Desigur, dacă locuim aproape de o
cădere de apă sau în înaltul munţilor, suntem nişte privilegiaţi.
Anumite locuinţe au un sistem central de purificare a aerului, cu filtre
bune, care pot elimina mare parte din praful nociv şi alte particule
dăunătoare. Dacă nu dispunem de un astfel de sistem, putem alege să
cultivăm în propria locuinţă unele plante ornamentale, care pot
contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului.
Necesitatea purificării apei de băut
Ar fi foarte
înţelept să urmărim să nu mai consumăm apă de la robinet, fără să ştim
ce conţine aceasta. Unii ar replica imediat că apa din oraşul lor este
curată, datorită clorului sau fluorului cu care este tratată! Ce nu ştiu
cei mai mulţi este că în realitate clorul nu ucide numai bacteriile
„rele“ din trupul uman, ci şi pe cele „bune“. Cine a socotit, oare, cât
clor a înghiţit pe termen lung, zi după zi, an după an? Ar fi bine, în
orice caz, să lăsăm apa din pahar să se „aşeze“ înainte să o bem. Pe cât
posibil, se recomandă să folosim o sticlă de apă pe care să o lăsăm la
aer, protejată cu un filtru uşor. Apa distilată poate fi o modalitate
excelentă de eliminare din trup a mineralelor, a metalelor grele şi a
altor toxine. Cu toate acestea, trebuie să fim atenţi să nu ne perturbăm
echilibrul mineral. Pulberea de argilă sau de pământ fosil poate fi şi
ea utilă în această direcţie. Există numeroase tipuri de aparate pentru
purificarea apei. Putem folosi şi un astfel de aparat. Însă, dincolo de
toate acestea, din punct de vedere practic este foarte important să
urmărim să fim conştienţi de calitatea apei pe care o consumăm zi de zi.
Grădinile cu legume
Citind până aici acest
articol, ne putem pune întrebarea cum să procedăm în cazul grădinilor în
care cultivăm legume sau flori? Cum să semănăm şi să cultivăm legume
sub cerul liber, în astfel de condiţii ostile?
O posibilă soluţie practică este aceea de a urmări să acoperim grădina de legume cu o folie transparentă, la 1,5 m de sol şi să udăm pământul cu apă pe care o extragem dintr-o fântână de exemplu, pentru a ne feri de situaţia în care apa de ploaie ar putea să fie contaminată. O altă soluţie practică ar fi să cultivăm legumele într-o seră. Şi de asemenea, este indicat să le udăm printr-un sistem autonom de irigaţii, care să fie alimentat cu apă purificată printr-un sistem ecologic, natural.
Însă, în afara aplicării acestor soluţii particulare pentru grădina noastră, foarte important este să cerem cu fermitate forurilor responsabile să înceteze să ne mai pulverizeze în cap toate aceste substanţe ucigătoare. Este imperios necesar să urmărim să ne mobilizăm, cât mai mulţi oameni conştienţi de aceste pericole, pentru a cere la unison stoparea acestor acţiuni malefice.
În funcţie de răspunsul care ni se va da în urma unei astfel de solicitări colective, vom putea să ne continuăm demersurile, solicitând ca aceia care nu-şi fac datoria în mod corect să fie destituiţi din funcţie! Putem fi siguri că nu vom rezolva aceste probleme rămânând aşezaţi comod în fotoliu, aşteptând ca alţii să facă ceva. Mai mult decât atât, putem face noi înşine cercetări, ne putem informa şi de asemenea putem să transmitem şi altora ceea ce am aflat despre acest subiect. În prezent, cerul este adeseori acoperit de aceste dâre ale morţii (chemtrails-uri). Dârele paralele din văzduh sunt rezultatul flagrant al acţiunii turbinelor de pulverizare. Aceasta nu este absolut deloc normal, iar noi va trebui să urmărim să devenim conştienţi de aceasta şi, de asemenea, să acţionăm în mod eficient şi cu înţelepciune mai departe.
Unele idei ce sunt demne de reţinut
• Pentru a ne
proteja împotriva efectelor nocive ale substanţelor împrăştiate în mod
intenţionat în atmosferă, este important să urmărim să avem o
alimentaţie corectă, să ne întărim sistemul imunitar prin mijloace
naturale (de exemplu folosind mai ales pulberea de echinaceea), să ne
purificăm organismul (de exemplu, cu ajutorul plantelor depurative, al
cărbunelui vegetal activ, al argilei şi al usturoiului).
• Dârele morţii (chemtrails-uri) sunt folosite de către cei rău intenţionaţi în diverse scopuri malefice: acela de a ne îmbolnăvi, de a ne slăbi sistemul imunitar, de a ne manipula psihicul şi voinţa; acela de a realiza diverse experienţe biologice şi chimice asupra mediului înconjurător şi mai ales asupra oamenilor; acela de a-i împiedica pe oameni să-şi atingă potenţialul lor divin şi să-şi dezvolte capacităţile, înzestrările, talentul şi aptitudinile; acela de a controla coridoarele aeriene şi ionosfera; acela de a controla climatul, viaţa vegetală şi animală de pe Pământ, şi tot ceea ce poate fi folosit ca hrană. Cea mai sigură şi eficientă cale de a ne proteja împotriva tuturor încercărilor de manipulare de acest gen este să urmărim să devenim cât mai conştienţi, atât de noi înşine, cât şi de universul care ne înconjoară şi apoi să acţionăm în mod înţelept.
Material preluat din cartea Un genocid planetar - zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morţii (chemtrails-uri) pe care anumite avioane le fac să apară pe cer (spre a răspândi pe ascuns atât unele substanţe chimice ce sunt foarte toxice, cât şi bolile, epidemiile, suferinţa şi moartea), autor profesor yoga Gregorian Bivolaru, carte apărută la editura Shambala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.